| Pe înțelesul tuturor

26 Ianuarie 2014

Prizonieri în alt tărâm

angry_gnomSecţiunea Black View din XtremPC, numărul 62.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


O nouă poveste cu final mult așteptat

Era o noapte friguroasă în pădurea Elwyinn, ceea ce mă făcea să mă gândesc cu jind la hanul Lion’s Pride din Goldshire, până la care mai aveam încă drum lung. O carafă de vin, o pulpă de porc mistreţ împănată, urmată de un somn bun într-un pat moale păreau un vis frumos după toate aventurile prin care trecusem.

– Hei, mi se pare mie sau se aude ceva? mormăi amicul Olaf Googleson.

Olaf este un dwarf cu temperamentul unei nevăstuici turbate, în jurul căruia chiar şi cel mai paşnic eveniment (o înmormântare, de exemplu), degenerează în violenţă. Nu tocmai cel mai potrivit companion pentru un paladin onorabil ca mine, dar mi-a salvat viaţa din mâinile gnollilor în munţii Redridge din Lakeshire, aşa că mi-am propus să îl educ în spiritul gardienilor luminii, atât cât mă suportă. A trecut ceva vreme de atunci şi iată-ne în continuare camarazi, cu toate că Olaf este atras în continuare ca un magnet de orice eveniment care are potenţial pentru o confruntare.

Ca de exemplu acum când, într-adevăr, de undeva după cotitura din faţă păreau să se audă sunetele unei lupte. Mârâituri şi schelălăituri întrerupte de străfulgerări de lumină indicau fără urmă de îndoială prezenţa magiei. Deşi n-ai fi zis că e posibil cu picioarele lui scurte, Olaf ajunse în poieniţa cu pricina înaintea mea şi se aruncă în luptă ca un uragan dezlănţuit. Aparent câţiva lupi luaseră prin surprindere un ucenic magician, care se refugiase pe un deal şi încerca fără prea mult succes să îi ţină jivinele la distanţă cu mingi de foc.

Până să ajung eu, Olaf deja transformase doi în kebab şi toca la al treilea, astfel că nu mi-a mai rămas decât unul de decupat, semiprăjit deja, pentru că nici magicianul nu stătea degeaba. Surpriza fu însă în momentul în care îşi dădu gluga de la mantie pe spate şi deveni evident că era vorba de o femeie, şi încă una atractivă.

– Mulţumesc băieţi, eram puţin confuză şi am lăsat autorun-ul pornit şi am luat-o pe arătură la un moment dat şi m-am trezit cu o haită de lupi după mine. Mulţumesc pentru ajutor. Apropo, aveţi idee de ce nu pot să dau logout?

– Domniţă, vorbeşti în dodii, am replicat. Ori te-au înspăimântat lupii şi nu mai ştii ce spui, ori foloseşti cuvinte pe care un umil paladin ca mine nu poate să le înţeleagă.

– WTF, zise tipa, sunt pe un server de role-playing şi nu ştiu eu?! Şi, în numele a tot ce e mai sfânt, ce face amicul tău?

Purtat pe valurile adrenalinei, Olaf nu se mulţumise cu lupii şi între timp mai lichidase trei iepuri, două căprioare, un porc mistreţ mai mic şi tocmai făcea ţăndări un indicator pe care scria Goldshire – 2km.

– O să îi treacă, am asigurat-o. Dar sunt îngrijorat în privinţa ta, cred că te-ai lovit la cap în toiul luptei.

Dacă vrei, te putem însoţi până la abaţia din Northshire, am auzit că e un preot acolo care ştie descântece de tot felul, poate te va ajuta.

– Hei, n-am nimic. Nu ştiu ce e în neregulă cu voi, însă. Cred că aţi jucat prea mult jocul ăsta şi aţi început să îl luaţi în serios.

Olaf, revenit între noi, se opri din ştersul toporului pe iţarii din piele pe care îi purta şi fluieră cu subînţeles, înşurubându-şi metaforic arătătorul în tâmplă.

– Nu-i în toate minţile cucoana, nu?

Am tuşit pentru a-i acoperi comentariul nepoliticos şi m-am adresat magicienei.

– Ignoră-l domniţă, e mai bădăran din fire. Numele său este Olaf Googleson, iar eu sunt Dondarion Aeneas, paladin emerit în slujba regelui. Am fi încântaţi să facem cunoştinţă.

– OMG, nu vedeţi cum mă cheamă? Ce interfaţă aveţi?! Lucrurile sunt din ce în ce mai ciudate în seara asta.

Mai întâi nu pot să mă loghez, apoi dau peste nişte ciudaţi care se cred în Evul Mediu… Mă numesc Mirabella, dacă tot insistaţi să ştiţi.

– Ok, Mirabella, noi ne îndreptam către hanul Lion’s Pride din Goldshire, dacă mergi în direcţia respectivă, ne-ar face plăcere să te însoţim.

Olaf, care se scobea cu muchia toporului în dinţi, rânji găunos.

– Ummm, ok. Cum ziceţi voi. O să dau follow pe unul dintre voi şi o să încerc să contactez un Game Master, poate reuşesc să îmi rezolv problemele până ajungem acolo.

Am ridicat din umeri şi m-am lăsat păgubaş.

– Să mergem, am zis şi am pornit din nou la drum.

Hanul era destul de aglomerat, dar am reuşit să găsim loc la o masă. Olaf se plictisise să aştepte ca hangiţa să ajungă şi pe la masa noastră, astfel că se dusese la bar să comande. Între timp, eu încercam să aflu ceva care să aibă sens de la Mirabella.

– Şi, încotro mergi?

Aceasta tresări şi zise:

– Ce? Scuză-mă, nu eram atentă, eram AFK pentru un moment. Ce ziceai?!

– Întrebam încotro mergi, am repetat eu cu o grimasă de iritare.

– Ah, mă îndrept către Darkshire, zise Mirabella. Am un quest acolo.

Am vrut să cer lămuriri când dinspre bar se auzi o voce răguşită:

– Ce-i mititelule, n-ajungi să îţi iei berea de pe bar?

Vrei să te ridic eu?

– Oh-oh, am zis pe un ton fatidic.

– Ce, ce s-a întâmplat? deveni curioasă Mirabela.

– Cred că ar fi indicat să te uiţi în altă parte acum, am zis.

Eu eram cu spatele, dar oricum nu aveam nevoie să mă întorc, pentru că ştiam ce urma.

– Ei bine, măcar femeile noastre nu au barbă! se auzi replica vocii răguşite la ceva ce mârâise probabil Olaf.

Un val de linişte începu să se răspândească din direcţia barului şi scaune scârţâiră în timp ce unii
dintre clienţi încercau să se îndepărteze discret de epicentrul potenţialului conflict.

Se auzi ceva care lovi greu podeaua. Se auzi un zgomot de cineva lovit cu scaunul. Se auzi un zgomot de cineva lovit cu masa. Se auzi un zgomot de cineva lovit cu uşa de la intrare. Se făcu linişte. După o scurtă perioadă Olaf se înfiinţă la noi la masă cu trei halbe de bere în fiecare mână şi zise entuziast:

– Hei, am pierdut ceva interesant?

Mirabella încă îl privea cu gura căscată, aşa că am decis să răspund eu:

– Mirabella spunea că se îndreaptă către Darkshire, şi mă gândeam să o însoţim. Pădurea aia întunecată ascunde nişte creaturi pe care nu ţi-ai dori să le întâlneşti singur.

Olaf îmi aruncă o privire contradictorie.

– Ok, poate că tu ţi-ai dori. Dar vorbim de Mirabella, care este… nu tocmai întreagă la minte, am finalizat în şoaptă. Nu putem să o lăsăm singură.

Olaf îmi aruncă o privire dubioasă.

– Da, ştiu că aşa am zis şi de ştii-tu-cine şi s-a dovedit a fi… nu tocmai vie şi erau să ne jupoaie de vii nişte prieteni de-ai ei. Dar ce vrei… este în natura mea să ajut oamenii la nevoie. De asta m-am făcut paladin.

Olaf chicoti şi mai secă o halbă de bere.

– Ok, Mirabella, mâine dimineaţă te vom însoţi către Darkshire, ca să nu mai ai necazuri pe drum.

– Mâine dimineaţă?! WTF?! Mâine dimineaţă o să fiu la muncă şi nu ştiu cum e la voi, dar la McDonalds, programul începe devreme. Mergem în seara asta, măcar dacă tot nu pot să dau logout să fac o treabă.

– În seara asta? am exclamat. Dar… dar… o să fie noapte şi creaturile…

– Ei nu-mi spune că un paladin aşa de curajos ca tine are probleme cu nişte amărâte de creaturi ale nopţii. Mai ales când îl ai alături pe Diavolul Tasmanian aici de faţă, zise Mirabella.

Olaf rânji, apoi făcu o voltă cu limba pentru a-şi adună spuma de pe mustaţă.

– Vorbeşti de parcă totul ar fi un joc pentru tine! Nu e chiar aşa de simplu şi am putea să murim acolo.

Mirabella îmi aruncă o privire perplexă.

– Ok, deja începi să mă îngrijorezi, zise şi se ridică. Eu plec.

După cele 15 secunde cât i-a luat lui Olaf să bea şi restul de 3 beri, am ajuns-o din urmă. Stătea rezemată de un felinar, mai să dea în plâns.

– Nu mai înţeleg nimic… se smiorcăi. Am vrut să dau logout, dar brusc nu mi-am mai adus aminte cum se face asta. De fapt, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu ştiu ce înseamnă logout. Îmi aduc aminte că la un moment dat stăteam pe scaun în faţa calculatorului, dar acum… sunt aici. Pun mâna pe felinarul ăsta şi simt textura lemnului cu degetele. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine.

Părea atât de tristă şi singură că mai că aş fi făcut un pas să o iau în braţe ca să o consolez. Dar brusc un gnom căzu urlând din cer drept în capul lui Olaf şi situaţia căpătă o nouă întorsătură.

(Va urma)

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro