| Pe înțelesul tuturor

11 Decembrie 2013

Casă, dulce casă

sim2christmaspic2Secţiunea Black View din XtremPC, numărul 58.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


Sică se trezi în toiul nopţii cu ideea vagă că îi este sete şi ar vrea să bea nişte apă. Se ridică cu grijă, să nu îi zboare somnul, renunţă să îşi mai caute papucii la piciorul patului şi porni fără entuziasm, către frigiderul din bucătărie. Fireşte că ştia drumul chiar şi cu ochii închişi, astfel că nici nu se mai obosi să îi deschidă. Decizie pe care ajunse să o regrete destul de rapid pentru că se împiedică de ceva care părea un scaun şi căzu cu tot cu el pe scări.

O realizare cel puţin remarcabilă, în condiţiile în care Sică locuia cu chirie într-o garsonieră dintr-un bloc în care apartamentele nu îşi permiteau luxul unei scări interioare. Cu excepţia apartamentului 313, care nu intră la socoteală pentru că este din altă poveste.

Paradoxal, în timpul travaliului său descendent pe parcursul căruia interacţionă îndeaproape cu o duzină de trepte, Sică nu fu preocupat de misterul apariţiei unei scări de dimensiuni considerabile în umila sa garsonieră, ci mai curând de faptul că va trebui să o urce înapoi. O activitate dificil de realizat cu un traumatism neurocerebral acut, situaţie pe care Sică reuşi din fericire să o evite.

Scurta sa carieră de avalanşă umană eşuă însă lamentabil într-o grămadă de membre şi picioare de scaun care fu sumarizată elocvent de Sică într-un singur cuvânt.

– Au!

Treaz acum, Sică încercă să îşi evalueze integritatea corporală, ajunse cu diagnosticul până la splină pe care nu fu în stare să o repereze, astfel că renunţă şi se ridică direct. Moment în care avu o coliziune frontală cu o vază de porţelan, pe care o persoană, momentan neidentifictă, i-o sparse discret în cap. Copleşit de evenimente, Sică se aşternu lejer la loc pe podea.

– Cine eşti şi ce cauţi la mine în casă? zise persoana necunoscută, a cărei voce o plasă indubitabil în regnul feminin.

– Asta aş putea să întreb şi eu, interveni ceva mai calmă o voce masculină, care aprinse lumina.

În aceste condiţii deveni relativ evident pentru toată lumea că se aflau într-o casă cu totul şi cu totul străină. Un lucru remarcat cu un icnet de uimire, chiar şi de tipul de lângă întrerupător, ca să nu mai vorbim de blonda care se ridică confuză de pe canapeaua unde aţipise până atunci.

Lângă Sică se găsea o tipă cu părul castaniu şi o pijama roz, care afişa un look la fel de perplex ca al celorlalţi. Tipa, nu pijamaua. Pijamaua nu făcea decât să îi pună în valoare calităţile cu care era dotată de la natură.

Urmă o scurtă perioadă de tăcere confuză, în care fiecare analiză mediul înconjurător fără să ajungă la o concluzie concludentă. Se aflau cu toţii într-un soi de living room spaţios, dotat cu parchet, cu un tapet de bun gust şi mobilat cu un set complex de canapele şi fotolii. Încăperea conducea către restul casei printr-o arcadă, spre etaj, prin intermediul scărilor, iar prin antreu se zărea uşa de la intrare.

– Cred că o să fac o cafea, mai vrea cineva? rupse tăcerea blonda de pe canapea. Toată lumea se declară doritoare.

– Este ceva foarte dubios cu casa asta, spuse blonda, care se prezentase drept Alina, studentă la Drept. Am senzaţia că sunt privită oriunde m-aş duce. Şi oricât aş încerca să rezist, în curând va trebui să mă duc la baie.

– Dacă pleci, ia cu tine şi inima mea, chicoti Sică, care nu îşi revenise încă şi se lăţise pe canapea cu o pungă de gheaţă pe cucuiul care se ivea ca un ou de raţă în regiunea tâmplei.

Simona, tipa cu părul castaniu, îi aruncă o privire care nu oglindea foarte multe regrete pentru respectivul cucui şi îşi împărtăşi şi ea părerea.

– Nu e doar atât. Aş putea să jur că gresia din bucătărie are alt model decât avea atunci când am văzut-o prima oară. Bine, era noapte şi eram năucă de cap, dar sunt convinsă că arăta altfel.

Uşa de la intrare se deschise brusc şi îl lăsă să intre pe George, cel care adusese lumină.

– Situaţia este albastră, zise. Casa este singura de pe stradă şi la 200 de metri în stânga şi în dreapta începe ceaţa. Dacă mergi un minut două în oricare direcţie, te trezeşti că ajungi de unde ai plecat. Colac peste pupăză, în faţa casei este o cutie poştală în care am găsit o factură pentru apă, gaze şi lumină, în valoare de 55 de Simoleons. Eu nu mai înţeleg nimic.

– Deci, să recapitulăm, zise Alina. Ne-am dus cu toţii la culcare, fiecare în casele şi paturile lor personale. Apoi, brusc, fără nici un avertisment, ne-am trezit într-o casă misterioasă, aflată la intersecţia dintre Nicăieri şi La Dracu-n Praznic, casă care se schimbă subtil în jurul nostru, în timp ce suntem aparent supravegheaţi de o prezenţă necunoscută.

– Ai şi o concluzie, sau doar simţeai nevoia să faci o recapitulare, o întrerupse Simona, care se simţea bine în postura de oaie neagră. Sau roz, dacă luăm în calcul pijamaua de mătase.

– Concluzia este că în curând se face ziuă şi noi tot nu ştim ce se întâmplă.

– Ştiu eu, se agită Sică. Aţi văzut filmul ăla, The Cube, în care unii erau închişi într-un cub şi trebuiau să găsească ieşirea?

– Cu ăla negru, cu mască, de respira greu, care era de fapt ta-su lu’ eroul principal? se interesă Alina.

– Nu, chicoti Sică. Spre deosebire de ăla, filmul de care zic eu avea happy-end. La sfârşit mureau toţi în afară de ăla mic şi nebun. Ce, ce vă holbaţi aşa?

Ceilalţi însă priveau la o minunată reproducere după unul din nudurile lui Modigliani care apăruse deodată într-o ramă elegantă deasupra canapelei pe care stătea Sică.

– Credeţi că încearcă cineva să ne transmită ceva? se întrebă Alina.

În caz că era vorba de un mesaj, acesta nu era foarte clar, pentru că apariţia tabloului fu urmată imediat de teleportarea în existenţă a unui televizor cu tot cu măsuţa de rigoare, pornit direct pe AcasăTV.

– Ok, nu intraţi în panică! strigă George.

Canapeaua de sub Sică dispăru brusc şi acesta lovi podeaua ca un sac de cartofi sub imboldul gravitaţiei. Şocat, Sică sări în picioare, ceea ce făcu ca punga cu gheaţă pe care o ţinea pe frunte să fie proiectată în pijamaua roz a Simonei, ceea ce avu un efect, în general, răcoritor şi, în particular, amplificator de panică. Cei patru se ridicară şi fugiră care încotro. George şi Simona se repeziră către uşa de la intrare, dar descoperiră cu o uimire vecină cu isteria că întreaga casă fusese înălţată în aer şi până la pământ era o distanţă de câţiva zeci de metri.

Alina avu o încercare eşuată de a traversa un perete care apăruse în locul arcadei din sufragerie, iar Sică alergă disperat pe scara către etajul superior, care însă cobora treptat în podea.

– Ok, este momentul să intraţi în panică! strigă George.

Veceuri începură să apară din podea ca ciupercile după ploaie şi tapetul de pe perete începu să treacă prin toate culorile curcubeului, oprindu-se în final la o nuanţă tip piure de mere şi banane, regurgitat de un bebeluş.

Apoi toată mobila şi obiectele dispărură în neant, urmate de ferestre şi uşi. Pereţii începură să se restrângă inexorabil, înghesuindu-le pe cele patru personaje în centrul camerei.

***

– Ce faci puişor, ţi-a pus nenea Gelu un joc să te joci cât discutăm noi de treburile noastre?! zise Nicu Popa, tatăl lui Puiu Popa, odrasla de la calculator.

– Daaaaa, se răzgâie acesta. Sims 2. E tare mişto…

– Bine tată, joacă-te, zise Nicu Popa mărinimos. Numa’ ai grijă să nu strici ceva.

– Nuuu stric, promise Puiu Popa, zâmbind inocent, cum numai un copil de şapte anişori poate fi.

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro